Guvernul anunță noi restricții. Circulația va fi restricționată de la ora 20 acolo unde rata de infectare este mare

Florin Cîțu, premierul României

Guvernul a aprobat noile restricții pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus. Acestea au fost propuse de CNSU, după o ședință care a avut loc joi. Măsurile urmează să intre în vigoare de vineri, imediat după publicarea lor în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului propus de CNSU și adoptat de Guvern, în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 cazuri COVID la mia de locuitori va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00, cu două ore mai devreme față de restul localităților. Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Sunt abilitați miniștrii sănătății și de resort să modifice ordinele în legătură cu numărul persoanelor admise înăuntrul magazinelor și cum se verifică aceste măsuri.


Pentru sâmbătă și duminică (27 și 28 martie ), măsura va fi extinsă până la ora 22 pentru persoanele care vor participa la serviciile religioase ale Sărbătorii Pesah.


Pentru noaptea de 3 spre 4 aprilie, se va permite circulația în afara gospodăriei între 20 până la 2, pentru slujbele Paștelui Catolic. S-a discutat și de perioada Paștelui Ortodox (1-2 mai) – și atunci vor fi stabilite ore speciale, însă nu apare în hotărârea de guvern, căci este valabilă până pe 14 aprilie. Va exista o nouă hotărâre de guvern.

Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts