Klaus Iohannis vorbește despre prezența scăzută a românilor la vot. „Probabil sunt pur și simplu nemulțumiți de mine, de partide, de întreaga clasă politică”

Prezenta la alegerile parlamentare la nivel național este de 31,84%. Se consideră că aceasta a fost una extrem de scăzută, inclusiv oamenii politici susținând acest lucru. Președintele României, Klaus Iohannis, și-a exprimat părerea în legătură cu participarea românilor la vot.

Mesajul lui Iohannis

„Vă mulțumesc tuturor celor care ați votat! Vă garantez că fiecare vot va fi luat în considerare pentru că fiecare vot contează! Trebuie să fim foarte sinceri – participarea la vot a fost redusă și este foarte clar că sunt mulți români care fie nu au primit suficiente informații despre aceste alegeri, fie sunt pur și simplu nemulțumiți, de mine, de partide, de întreaga clasă politică sau de anumite măsuri care au fost luate. Este important ca noi, toți politicienii, să vedem aceste lucruri, să le analizăm și să venim în întâmpinarea cetățenilor care nu au mers la vot din varii motive.”

A câștigat PSD?

Rezultatele provizorii arată că partidele de centru-dreapta au obținut împreună peste 50% dintre voturile valabil exprimate. În schimb, chiar dacă PSD are cele mai multe voturi, a scăzut în urma alianțelor, de la 45%, cât obținuse în 2016, la 29%.

“În acest fel, PSD poate, în sfârșit, să rămână în afara deciziei politice. Se cristalizează rapid deja o coaliție de centru-dreapta, care va putea să propună un guvern. Peste câteva zile, voi convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în noul Parlament, pentru a găsi cea mai bună soluție pentru România.”, scrie Iohannis.

Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts