Testele rapide antigenice Covid-19 făcute în farmacii, introduse în sistemul național

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat joi că Guvernul a instituit cadrul legal în vederea testării pentru COVID-19 în farmacii. Persoanele depistate pozitiv vor fi luate în evidență atât pe platforma Ministerului, cât și a medicului de familie.

Ce a declarat Ministrul Sănătății

,,Astăzi, în ședința de guvern am aprobat instituirea cadrului legal pentru testarea în farmacii. În perioada următoare, chiar mâine, avem discuții la Ministerul Sănătății cu reprezentanții farmaciilor, pentru ca testarea cu antigen să se poată face în farmacii.E un pas important care merge spre testare în masă, testarea oricui are această nevoie, dorință.”, a declarat Vlad Voiculaescu după ședința de guvern, conform Adevărul.

Care va fi prețul unui astfel de test

Conform declarațiilor Ministrului Sănătății, testarea ,,se va putea face la un preț scăzut, negocierile sunt în curs. Avem de astăzi, după ce ordonanța de urgență va intra în Monitorul Oficial, și baza legală pentru acest lucru”.

Și alte țări procedează similar

Conform Agerpres, citat de site-ul adevarul.ro, secretarul de stat Andreea Moldovan a declarat după ședința de guvern faptul că ,,testarea în farmacii a fost preluată după modelul din alte țări. Ceea ce se întâmplă acum, când își cumpără teste cu un preț ridicat, pe care le fac corect sau nu, nu este bine.”

Medicul Andreea Moldovan a mai declarat faptul că Ministerul Sănătății a fixat un spațiu corespunzător pentru testarea în farmacii, iar ,,rezultatele pozitive vor fi urcate în platformă”. Totodată, persoanele depistate pozitiv vor fi luate în evidență nu doar pe platforma Ministerului, ci și cea a medicului de familie.

Decizia vine în urma unei analize prin care s-a constatat faptul că adulții tineri se prezintă foarte târziu la medic cu simptomatologie specifică, iar în acest sens, Ministerul Sănătății va ,,furniza un ghid de activitate și de conduită în cazul în care apar simptome de agravare”.

Total
1
Shares
1 comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts