Un ventilator ce degaja fum a dus la relocarea unor pacienți COVID-19 de la unitatea ATI mobilă „Marius Nasta” din București

În decursul serii de ieri, un ventilator defect al unității mobile ATI de la Spitalul „Marius Nasta” din București a început să degaje fum. În urma incidentului, reprezentanți ai Ministerului Sănătății au declarat că șapte pacienți, dintre care cinci intubați, vor fi relocați. Raed Arafat a declarat că nu a fost vorba de foc deschis.

Ministrul Vlad Voiculescu a transmis că „este vorba de o caravană ATI”. Acesta adaugă faptul că „nu există victime, toată lumea este în siguranță”. Ministrul mai spune că pacienții vor fi transferați întrucât „sunt locuri suficiente în Spitalul Marius Nasta”.

Informațiile transmise de Ministerul Sănătății

„În urmă cu scurt timp a fost anunțat faptul că se degajă fum de la un ventilator exterior al unității mobile AȚI de la Spitalul Marius Nasta.

În interiorul unității mobile sunt 7 pacienți (5 dintre aceștia fiind intubati), care nu au fost răniți. Intervin 8 autospeciale de stingere, 8 SMURD.

În acest moment nu se mai observă degajare de fum și se fac verificări pentru identificarea focarului. Preventiv, cei 7 pacienți vor fi relocați în cadrul altor secții din spital”, au declarat reprezentanții ministerului conform BiziDay.

Total
0
Shares
1 comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts