Valeriu Gheorghiță anunță că vaccinurile se vor putea realiza și de către medicii de familie

Vaccin

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), a declarat marți, în cadrul conferinței de presă privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, faptul că vaccinarea populației se va putea face și de către medicii de familie. Medicii au fost instruiți în acest sens și urmează să înceapă o nou etapă de vaccinare.

3028 de medici de familie vor participa la etapa de vaccinare

„O altă situație pe care am centralizat-o în această săptămână a fost legată de participarea medicilor de familie la campania de vaccinare împotriva COVID-19. Avem situația centralizată la nivel național, sunt 3.028 de medici de familie care au optat pentru a participa la campania de vaccinare prin cabinetele proprii, din totalul celor 10.940 de medici de familie care se află în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă un procent de circa 30%. Este mai puțin decât ne așteptam și cât estimam din datele disponibile preliminare. ”, a declarat Valeriu Gheorghiță în cadrul conferinței de presă.

Gheorghiță a mai precizat faptul că medicii de familie își vor stabili singuri orele în care vaccinările se vor realiza și acestea nu vor fi în timpul programului de muncă obișnuit.

 „Vaccinările, așa cum am spus, în cabinetele medicilor de familie se vor desfășura în afara programului de lucru obișnuit al medicului de familie. Fiecare medic de familie își va stabili propriul program de vaccinare, în funcție de orele contractate cu Casa Națională de Asigurări, așa încât să existe un program destinat strict pentru vaccinarea persoanelor doritoare împotriva COVID-19”, a mai adăugat acesta.

Medicii au fost instruiți

„A fost efectuat trainingul medicilor de familie privitor la modalitatea de derulare a acestei etape de vaccinare, sunt transmise procedurile și instrucțiunile specifice, au fost operaționalizate în registrul electronic național al vaccinărilor, ID-urile corespunzătoare pentru introducerea persoanelor vaccinate, materialele sanitare și dozele de vaccin sunt deja alocate și urmează a fi distribuite în cursul zilei de astăzi pentru a începe vaccinarea chiar din data de 7 aprilie, adică de mâine.”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Programările nu se vor mai realiza pe platforma de programare

Programările se vor realiza pe listele deschise de la medicii de familie, iar aceștia vor putea vaccina un număr redus de persoane, doar 10 pe zi.

„De asemenea, programările persoanelor la vaccinare nu se vor face prin platforma de programare, practic se realizează pe listele deschise la medicii de familie din lista proprie a fiecărui medic. Ca atare, medicii de familie fac catagrafia pacienților din lista de pacienți și alocă un număr de circa 10 persoane la vaccinare pe zi, ținând cont că vaccinul de la AstraZeneca este distribuit în flacon multidoza a câte 10 doze şi vaccinul de la Johnson & Johnson este distribuit în flacoane a câte 5 doze, aşa încât trebuie să avem între 5, 10 sau mai multe persoane în funcție de numărul celor care doresc să se vaccineze.”, a mai spus medicul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts